Oficialii de la Antena 1 au primit o veste excelentă astăzi! “X Factor” a fost urmărită de un număr foarte mare de români săptămâna aceasta. Emisiunea de talente, care îi are în juriu pe Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., a înregistrat cifre mai bune față de ediția difuzată marțea trecută. Astfel, Antena 1 a reușit să treacă peste Kanal D, dar a rămas sub RPO TV.
Citește și: Delia, în conflict cu jurații de la “X Factor”: “Trebuie să îi mai dați o șansă, mi se pare nedrept!”
“X Factor” a fost pe poziția a doua, pe toate targeturile. Asta înseamnă că s-a situat după Pro TV, dar înainte de Kanal D (săptămâna trecută, “X Factor” era pe trei, după postul turcesc, și la nivelul întregii țări, și la orașe).
Antena 1, cu “X Factor”, a strâns o audiență medie de aproximativ un milion de telespectatori din întreaga țară, în fiecare minut. Pro TV a avut, pe interval, o medie de aproximativ 1,7 milioane de telespectatori, în fiecare minut, relatează jurnaliștii de la paginademedia.ro.
Săptămâna trecută show-ul prezentat de Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin a ocupat locul trei în toată țara și la orașe. Ediția de aseară s-a regăsit pe locul secund în topul audiențelor, pe toate targeturile. Pe interval, “X Factor” s-a intersectat cu serialul turcesc “Mireasă din Istanbul”, de la Kanal D, și cu producțiile de pe Pro TV, “Las Fierbinți” și filmul “Legea străzii”.
Citește și: Șoc în televiziune! O vedetă X Factor a făcut atac cerebral
Posturile de știri Antena 3 și România TV au completat top cinci, la nivel național și în mediul urban. Pe publicul comercial, Național TV și Happy Channel s-au clasat pe locurile patru și cinci.
NAȚIONAL. X Factor a avut cifre mai mari față de cele strânse săptămâna trecută. Aproximativ un milion de telespectatori s-au uitat, în fiecare minut, la emisiunea de talente (cu 200.000 peste ediția trecută). Producția a avut o cotă de piață de 10,8%.
Pro TV a fost liderul serii, cu producțiile “Las Fierbinți” și “Legea străzii” pe intervalul “X Factor”. Postul de televiziune a scos o audiență de 1,7 milioane de telespectatori, în fiecare minut. De asemenea, a avut o cotă de piață de 13,0%. Kanal D a ținut aproape de Antena 1 și s-a clasat pe trei, cu o medie de aproximativ 980.000 de telespectatori, în fiecare minut. “Mireasă din Istanbul” a avut o cotă de piață de 12,3%.
URBAN. La orașe, emisiunea de talente a Antenei 1 a strâns o audiență medie de aproape 590.000 de telespectatori, în fiecare minut. Pro TV și-a menținut poziția pe primul loc. Pe intervalul X Factor a avut o medie de aproximativ 770.000 de telespectatori, în fiecare minut. Podiumul a fost completat de Kanal D, care a avut o medie de aproape jumătate de milion de telespectatori.
COMERCIAL. Pe publicul vârsta între 18 și 49 de ani, Antena 1 a avut o medie de aproximativ 260.000 de telespectactori, în fiecare minut. Postul TV a avut o cotă de piață de 17,1%. Pro TV a avut, la orașe, o medie de aproape 400.000 de telespectatori, în fiecare minut. De asemenea, pe interval a avut o cotă de piață de 25,6%. Kanal D a avut, pe intervalul X Factor, o medie de aproximativ 135.000 de telespectatori, în fiecare minut, conform sursei citată mai sus.